Despre mine


_DSC6192


Mă bucur că vrei să știi mai multe despre mine. Sunt arhitect, jurnalist pe subiecte de arhitectură și blogger. Îmi plac oamenii care se străduiesc să aducă un plus de valoare în jurul lor. Viața este frumoasă atunci când îți îndrepți atenția spre lucruri pozițive și doresc să văd partea plină, să adaug cărămizi la binele comun și să mă asigur că drumul meu prin viață a fost ales de mine. Sunt o fire artistică, liberă, optimistă, ușor idealistă și prea pasională ca să fiu neimplicat.

Îmi place să cred în evoluția permanentă spre bine, chiar dacă ciclul vieții ne impune piedici ce uneori par o deviere de la drumul cel bun, știu că viața are menirea de a triumfa și toate pârghiile reușitei sunt în mâinile noastre.

Veți găsi pe acest blog viziunea mea  asupra lumii, soluții la provocările actuale, selecții de proiecte deștepte și cu impact social, dezvoltare durabilă, sustenabilă și nu în ultimul rând idei axate pe îmbunătățirea calității vieții.

Totodată este și o cale prin care îmi promovez portofoliul de proiecte personale de arhitectură, design de interior și amenajarea grădinilor, cu scopul fructificării unor noi colaborări minunate. Pentru asta am fondat firma de proiectare de arhitectură, design și peisagistică BVB ARCHITECTURE & DESIGN și îmi doresc să lucrez la proiecte care integrează toate aceste aspecte ale proiectării. Doar având competențe în toate cele 3 domenii, consider că pot proiecta casele de vis ale beneficiarilor.

Cred în progres, în permanenta posibilitate de a face mai bine și mai eficient, în reușită îndiferent de resursele cu care plecăm la drum.

Mă bucur să fiu alături de voi și aștept cu entuziasm să ne cunoaștem.

 

Parcurs profesional


Pasionat de artă încă din copilărie, am început parcursul meu profesional când am ales să studiez ”Arhitectură, arte ambientale și design” la liceul de artă ”George Apostu” din Bacău.

După terminarea liceului am continuat pe drumul spre a devenit arhitect și am urmat cursurile de 6 ani la ”Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Ion Mincu”, București, unde am obținut diploma de arhitect la nivelul Master.

În timpul facultății am participat la workshop-uri, naționale și internaționale unde   am învățat importanța cooperării, valorile care ne aduc împreună indiferent de naționalitate, și am câștigat încredere în mine dar și calitatea de a interacționa bine cu oameni noi și diferiți.

În ultimul an de studii am lucrat la construcția unor case din materiale naturale, alături de cei de la ”Neuron Arh Design”. Am construit cu pământ, baloți de paie și tencuieli naturale, și am organizat alături de aceștia workshop-uri despre construirea caselor din materiale naturale. Acolo am deprins cunoștințe importante despre cum poți construi natural și sustenabil, dar și cum se simte o casă naturală care respiră și miroase a primăvară.


baloti de paie       La unul din workshop-urile pentru tehnici de lucru cu materiale naturale pe care l-am organizat alături de echipa ” Neuron Arh Design ”

A urmat apoi o frumoasă experiență din viața mea profesională și anume colaborarea de 1 an cu arhitectul peisagist Dragoș Isăcescu. Alături de el am lucrat la amenajarea de grădini și terase, pentru casele din cadrul emisiunii ” Visuri la cheie” de la PROTV . Acolo am cunoscut oameni minunați, iar interacțiunea și prietenia legată cu Adela Pârvu, jurnalist, bloger și designer, m-a inspirat și ajutat să trec la următoarea etapă a carierei mele. În anul petrecut alături de ei, am scris, am proiectat, atât arhitectură cât și proiecte de design interior și am învățat arta amenajării grădinilor lucrând în cadrul proiectelor emisiunii dar și pentru proiecte private din cadrul biroului, incluzând proiecte cu suprafețe de câteva hectare. Dacă până atunci nu vedeam suficient de complex acest domeniu, acum pot spune că grădinile sunt parte a casei și contribuie la bunăstarea noastră de zi cu zi.


visuri la cheie cu Adela si DragosAlături de Adela Pârvu și Dragoș Isăcescu, la ultima lucrare a sezonului 3 de la ”Visuri la cheie ”

Ce spun RomaniiLa emisiunea lui Cabral, ”Ce spun românii”, PROTV alături de echipa ”Visuri la cheie”

În prezent, inspirat de experiențele acumulate am fost redactor sef la Real Estate Magazine , iar acum din lipsa timpului pentru mai multă implicare în domeniul jurnalismului pe teme de arhitectură, doar scriu ca și colaborator al revistei și colaborez cu Arh. Adrian Păun de la case-frumoase.ro, alături de care mă dezvolt ca arhitect și lucrez pentru stiluri de case cu care nu am mai lucrat până acum. Neoromânesc, mediteranean, dar și case tradiționale. În paralel lucrez la proiecte personale de arhitectură, peisagistică, design sau decorare în diverse stiluri prin intermediul firmei personale și dezvolt acest blog prin intermediul căruia sper să pot ajuta cât mai mulți oameni.


revistaUnul din articolele din revista tipărită Real Estate Magazine, unde scriu si am fost redactor sef

Imi place diversitatea și mă bucură faptul că am ocazia să interacționez cu oameni din diverse medii și să conștietizez constant că diferențele dintre noi fac lumea noastră atât de frumoasă.

Vă mulțumesc pentru că sunteți alături de mine și aștept mesajele voastre în categoria ”Contact” din meniul ”Contact” .


2

Fotografiile profesionale cu mine sunt realizate de Bogdan Alistar
Reclame