Au visat la o gospodărie tradițională, și-au găsit locul și l-au salvat ! Vezi aici transformarea

Bogdan și Nicoleta, proprietarii acestei gospodării, au cumpărat proprietatea într-o stare destul de avansată de degradare, dar asta nu i-a descurajat, ci au început direct munca pentru crearea unei gospodării tradiționale la care visau de mult timp.

În primul rând au refăcut casa cu pridvor mare și blazon, și deși au făcut o treabă foarte bună în restaurarea ei cu ajutorul unor meșteri pricepuți și a unui artist, pentru a doua misiune- restaurarea și extinderea anexei gospodărești- au apelat la arhitectul Adrian Păun.  Acesta este unul dintre puținii arhitecți care proiectează case în stil neoromânesc, mediteranean, neoclasic și tradițional. Oricine dorește o astfel de casă, nu are cum să nu ajungă la pagina lui de Facebook sau pe site www.case-frumoase.ro . Mai nou este și arhitectul sub îndrumarea căruia îmi voi executa și eu perioada de stagiu pentru obținerea dreptului de semnătură.

Dar hai mai bine să-ți arăt cum arăta gospodăria la începutul aventurii acestei familii.


4 casa.jpg
Așa arăta casa bătrânească la început
1 anexa.jpg
Aceasta este anexa cu grajd, pod și bucătărie de vară

Dacă casa bătrânească era primitoare, anexa nu chiar, iar per-ansamblu, a fost nevoie ca proprietarii să aibe o viziune bine definită a viitorului lor, din moment ce au putut vedea potențialul acestei gospodării.

Dar să începem cu casa. La aceasta nu au lucrat cu un arhitect, ci au început puțin câte puțin, cu o echipă de meșteri pricepuți din zonă.

Apropo, casa este situată la aproximativ 10 km nord de Ploieşti, în Comuna Scorţeni, Satul Bordenii Mari.

Eu cunosc aceast proiect de la arhitectul Adrian Păun care mi-a povestit și ce au făcut proprietarii pentru a restaura prima casă : ”în privinţa lucrărilor efectuate, au dat jos tencuiala de pe soclu descoperind piatra de fundaţii originală, au săpat pe interior până la baza soclului, apoi l-au cămăşuit cu plasă de Buzău şi ciment. La fel au făcut şi cu pereţii, pe care i-au cămăşuit şi la interior şi la exterior. Au schimbat toate tălpile de lelmn la pridvor (erau putrede) cu grinzi sănătoase de lemn, uscate şi vechi de 30 de ani. Au refacut parapetul de lemn la pridvor şi florăria de la partea superioară cu modele pe care proprietarul le-a căutat prin împrejurimi, la alte case tradiţionale, apoi meşterii tâmplari le-au reprodus, îmbunătăţindu-le. Pereţii au fost tencuiţi doar cu tinci, fără glet, pentru a se păstra aspectul de tencuială aspră, neluciosă sau perfect plană, aşa cum este modern. Ferestrele şi uşile au fost refăcute de firma Mobimpex folosindu-se lemn stratificat. Casa adăposteşte acum două camere cu un hol între ele, o bucătărie şi o baie.”

Acum hai să înțelegi mai bine aceste cuvinte văzând fotografiile cu rezultatele finale.


5 casa.jpg

8 casa.jpg

6 casa.jpg

7 casa.jpg

9 casa.jpg


Eu zic că au făcut o treabă excelentă salvând această gospodărie, dar nu s-au oprit aici și au continuat prin colaborarea cu Arh. Adrian Păun. Au extins și restaurat anexa gospodărească. Vechiul grajd a fost supraetajat și a devenit acum o anexă multifuncțională care cuprinde la parter o cameră de oaspeți cu pridvor, o bucătărie de vară, un dormitor cu baie și o scară, iar la etaj o cameră de zi multifuncțională (sală de întâlniri, spațiu de joacă pentru copii, spațiu de relaxare) .

”Grajdul era format dintr-o cameră cu rol de atelier şi uscătorie de cârnaţi (ce devine camera de oaspeţi), o camera unde era adăpostită văcuţa (ce devine dormitor/apartament), o zonă unde se “gara” căruţa (ce devine bucătărie de vară) şi un pod unde se depozita fânul (ce devine mansardă locuibilă)”, a explicat arh. Adrian Păun.

Hai să nu te mai țin în suspans și să-ți arăt și fotografiile cu noua construcție de poveste, despre care nu vei putea spune niciodată că a fost o anexă atât de dărăpănată și neatractivă. Dar acest exemplu ne arată ce se poate face atunci când există pasiune pentru restaurare și conservare a patrimoniului tradițional din satele românești.


2 anexa.jpg

 

3 anexa .jpg


La noua anexă, pereţii sunt din paiantă (element tradițional), cămăşuiţi cu plasă de Buzău şi mortar pentru consolidare. Şarpanta este realizată din lemn uscat şi tratat, iar accesele și bucătăria de vară sunt placate cu piatră naturală.

Fotografii și simulări 3D: Arh. Adrian Păun


Dacă îți place blog-ul, nu uita să te abonezi pentru a fi mereu la curent cu ultimele postări ! O poți face prin email sau Facebook, în meniurile din dreapta articolului. De asemenea like sau share pentru a se bucura și prietenii tăi și pentru a mă încuraja să continui.  Mulțumesc pentru vizită și sper că te-am inspirat și de această dată.


 

Reclame

Un gând despre „Au visat la o gospodărie tradițională, și-au găsit locul și l-au salvat ! Vezi aici transformarea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s