Îți vine să crezi că e o baie de bloc ? În doar 10,60 mp a încăput și o saună !

La început au fost două băi mici de 6, respectiv 4 mp, dar beneficiarul a dorit pentru această zonă a casei doar una, mai mare, care satisface toate necesitățile. Apartamentul este unul destul de spațios, astfel că mai există pe lângă aceasta, încă o baie destul de mare, unde are și cadă. M-am supus cerințelor și am realizat în urma discuțiilor acest plan al noii săli de baie.


plan baie A4.jpg


Deși 10,60 mp nu înseamnă un spațiu foarte generos, am reuși să cuprindem, un duș spațios, închis cu sticlă, care servește și ca saună, două spații de depoziare, două lavoare sub care este mascată mașina de spălat, un vas de wc cu bideu încorporat, și spațiu suficient pentru o banchetă unde te poți schimba, aranja sau pregăti pentru duș ori saună.

la prima intrare în baie, pare mai degrabă un salon în care să te pregătești dimineața. În partea dreaptă a ușii de acces este un dulap de 1,45 m L x 0,70 l ,care maschează existența vasului de wc. Astfel că în centrul camerei între zona de wc, duș sau saună și zona de la intrare cu lavoarele și oglinda, există această zonă tampon cu depozitare, banchetă și un covoraș. Astfel întreaga încăpere este foarte bine repartizată.


11.jpg


Instalarea acelui dulap adânc de 70, a fost o soluție pentru a încorpora și masca ghena de instalații dintre cele două băi. Acestea nu pot fi modificate de cele mai multe ori, astfel că am ales să nu ne împiedice ci mai degrabă să ne fie de ajutor.

Beneficiarul proiectului își dorea marmură neagră, și în general, o baie alb-negru. I-am respectat dorința și am îmbinat marmura neagră cu un mozaic metalic în saună, iar pentru peretele cu lavoare, am folosit cărămidă de marmură alb-negru pentru a crea acel joc de linii.


44.jpg


În special, baia va deservi două fete, din acest motiv, am inserat în aspectul masculin al nonculorilor, o banchetă clasică și rafturi deasupra ei. Tonurile de bej ale acestora se regăsesc și în acele câteva zone deschise ale dulapului. Am lăsat aceste deschideri din depozitare pentru că fetele în general, dar nu numai, au mereu o plăcere în a-și vedea cremele, parfumurile, sau accesoriile. Astfel aceste rafturi sunt tocmai pentru lucrurile frumoase pe care le vrem mereu la îndemână.


22.jpg


După cum spuneam, peretele opus lavoarelor este destinat dușului și saunei. Este separată de restul încăperii printr-un perete de sticlă, fără rame vizibile, pentru a permite o transparență cât mai mare. În partea dreaptă din imaginea de mai sus, aveam un colț de stâlp al structurii de rezistență, iar pentru a-l integra cât mai bine, am ales să-l îmbrac și pe acesta în marmura neagră a pereților, și din culoarea rafturilor din zona centrală am realizat polițe, speciale pentru zona de duș. Para va fi instalată în tavan pe această parte, iar zona umedă rămâne astfel opusă , zonei unde va fi instalat aparatul de abur.


33.jpg


Sauna are o banchetă în L al cărei finisaj din mozaic metalic, urcă pe perete, în formă de arc de cerc, îmbracă inclusiv tavanul și iese din zona de saună. Închiderea de sticlă este montată sub acest tavan și se încheie imediat după inchidere, orpindu-se într-o bandă de lumină led din tavan, ce face conturul întregii încăperi, din restul băii.

Această modalitate de iluminare a fost folosită pentru întreaga încăpere. Crează linii moderne, și exploatează strălucirea pereților din marmură pe care cade lumina. Fiind un material reflectant, chiar dacă marmura este neagră, încăperea va fi suficient de luminoasă și nu va părea neobișnuită.

vederi sauna.jpg

Am adăugat și aceaste vederi ale zonei de saună și dus pentru a înțelege mai bine dinamica tavanului.  Sun curios cum ți se pare această combinație de materiale, și cum ți se pare ideea de a îmbina dușul cu sauna, și baia cu o zona de dresing.

 


Dacă vă plac aceste articole, nu ezitați să vă abonați la blog. O puteți face prin email, în meniul din dreapta articolului, sau prin Facebook urmărind pagina oficială a blogului. De asemenea un like sau share, pentru a mă sprijini și încuraja în munca depusă, este un gest de care mă bucur ca un copil, de fiecare dată. Mulțumesc pentru vizită .


 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s